Pe 5 Decembrie, în parcarea AFI Palace Cotroceni a avut loc concursul organizat de Pro FM având ca premiu un SUZUKI SX4.
În fața intrării a fost amplasată o macara de 30 metri care a susținut timp de 3 zile un Suzuki SX4 , acesta fiind premiul oferit de Radio Pro FM participanților la concurs.
Pentru a intra în cursa pentru câștigarea SUZUKI-ului SX4, primii 200 de înscriși au primit o bilă (minge de tenis) marcată cu un număr, acesta reprezentând numărul de intrare în concurs. Pentru a câștiga premiul pus la bătaie, ei trebuiau să introducă bila în mașină, aceasta având geamurile deschise și fiind susținută de macara la 10 m. Însă în ultima etapă, din cei trei rămași în concurs, Valentin Botu a fost singurul care a reușit să introducă bila în mașina oferită de ProFM și astfel a devenit fericitul câștigător al unui Suzuki SX4.
"Eram convins că o să câștig mașina de la ProFM. Am participat la acest concurs, chiar în ziua în care copilul luat în asistență maternală de către mama mea, a împlinit 5 ani și mă simțeam foarte norocos. Tot ce-mi rămâne acum este să dau în luna ianuarie examenul auto", a declarat Valentin Botu, câștigătorul Suzuki-ului SX4.
Câștigătorul a făcut un tur de onoare al mall-ului cu mașina, avându-i drept pilot și copilot pe George Vintilă si Claudiu Sara.